La capatul lumii. In Gibraltar

Cu oricat de putin as fi ramas din geografia din scoala, tot stiam unde e stramtoarea Gibraltar. Ce habar n-aveam e ca Gibraltar e tara, de nici 7 km patrati, colonie britanica. Cu limba oficiala engleza, cu moneda pound-ul, dar cu sensul de condus pe partea dreapta (nu ca celelalte colonii britanice). Cu un aeroport care n-ar prea fi avut el loc daca nu ar fi tracut strada principala prin el - cu semafoare la ambele capete, sa dai prioritate avioanelor, deh. Cu vreo 30.000 de locuitori si o tona de turisti. Paradis fiscal si, am aflat acum, cumparaturi fara TVA. Deci a patra tara din pensinsula iberica (daca am pus la socoteala Gibraltarul, numar si Andorra). O tara in care lumea se chinuie sa vorbeasca engleza pe strada, desi au un accent atat de ciudat incat te miri de ce nu o dau pe limba nativa. Punct evident de discordie intre Spania si Anglia. Locatie strategica. Regatul Unit "primind" bucatica de pamant pe la inceputul secolului XVIII, in urma unul razboi. La ultimul referendum (2002), 99% au votat sa ramana colonie britanica.

Am ajuns si noi din curiozitate in Gibraltar, desi destul de departe de locatia noastra. E greu de ratat cand vii dinspre Spania, in campie apar niste stanci mari pe marginea marii. Ne-a intampinat o coada destul de mare la granita, pentru verificare prin sondaj (?) a pasapoartelor. E membru UE, da nu tocmai (nu e din cele 27 tari cu drepturi depline), deci granita e inca in picioare si in activitate. Cum a vazut Tati telecabina, am decis ca in colo sa ne indraptam. In ghid nu scria prea multe despre astia 7 km patrati, asa ca am zis macar sa privim panorama si poate zarim Africa. Africa n-am zarit-o, era o zi cu ceata si vant - ca doar de asta am pus deoparte planurile de plaja. Dar am vazut maimutele, in libertate pe stanca din Gibraltar (The Rock). Am vazut maimute care stateau in carca, sau in brate, si de atunci a inteles Nea Caisa de ce ii zicem noi Maimutica. Stancile se zice ca aveau scrise pe ele Non Plus Ultra (nimic mai departe), iar dupa descoperirea Americilor, a ramas numai Plus Ultra.

Mi-au placut casele cu parcare de barci (sau iahturi?) la scara, localnicii cu biciclete si linistea de la inaltime.

Si pentru ca lui Caisescu i-au placut atat de tare maimutele si ne tot ruga sa mai mergem, am repetat vizita la ceva zile dupa. De data asta am putut vedea clar Africa, la 25 km departare.

Am apucat sa ne plimbam pe stanca si sa vedem pestera lui Sf. Mihai (St. Michael's Cave). Si sa analizam mai cu atentie maimutele. Timp in care Nea Capsuna n-a inchis ochii o clipa in sling, dar a recuperat in masina la intoarcere.

Cred ca am fi mers inca o data sa mergem cu barca sa vedem delfinii, dar distanta si-a spus cuvantul. Si ne-am multumit cu un delfinariu mai aproape, dar mai multe despre asta in episodul urmator.